Chec cu cafea si nuci

Reteta postata in forum de Micul

care e din cartea mea din Austria.

- 150 g unt moale

- 150 g zahar fin, eu am pus brun

- 3 oua

- 1 galbenus

- 1 1/2 lingura de cafea foarte tare, sau extract de cafea, eu am pus instant

- 220 g faina

- 1 lingurita praf de copt

- 125 g nuca prajita si taiata nu foarte marunt

Se unge si se tapeteaza forma de chec, se preancalzeste cuptorul. Untul se bate cu zaharul , se adauga unul cate unul ouale, apoi galbenusul. Se pune si cafeaua, apoi faina omogenizata cu praful de copt, 100 g de nuca. Se amesteca, se toarna in forma si se coace la foc mic, pana trece testul scobitorii. Se lasa la racit, si rece se glazureaza.

Pt. glazura

- un albus

- 100 g zahar fin

- 100 ml apa

- 1/2 lingurita cafea instant

Pentru glazura se pun apa si zaharul pe foc si se amesteca pana se topeste zaharul. Se mareste focul si se lasa sa se faca ca un sirop. Cu foarte putin timp inainte de a fi gata, se bata albusul, si se toarna siropul in fir subtire. Se bate pana se raceste si se obtine o spuma tare. Se adauga cafeaua dizolvata in putina apa, se intinde peste prajitura si se presara restul de nuci.

 

 



Untul cu zahar

Pun poza cu unul din zaharurile folosite de mine, cu rugamintea ca daca vedeti, sa-mi dati de stire, pentru ca mi se termina si tare-mi place.

Se adauga ouale si galbenusul.

Cafeaua, eu am pus instant, dar nu s-a prea simtit.

Faina cu praful de copt.

Nuca prajita si taiata.

Inainte de cuptor.

Si checul gata.

comentarii aici:http://www.reteteinimagini.com/forum/viewtopic.php?f=49&t=2307